Se știe că un sfat bun de la un prieten nu strică niciodată. Încercăm să fim aproape de dvs. și să vă ținem la curent cu ce e bine să faceți și ce nu e bine să faceți atunci când v-ați hotărât să vă cumpărați un frigider sau aveți unul acasă.

  • Când transportați un frigider este bine ca acest lucru să se desfășoare cu el în poziția verticală, iar dacă este nevoie sa fie aplecat sau culcat acest lucru să se facă cu deschiderea ușii în partea de jos iar transportul său să nu fie pe distanțe foarte lungi care necesită ore sau chiar zile.
  • Frigiderul ar trebui să stea departe de surse de căldura (aragaz, balcoane sau ferestre unde bate soarele direct pe el) și nici în zone unde temperatura scade sub 7 grade Celsius (la frigiderele cu auto dezghețare).
  • Nu dezghețați forțat gheața cu obiecte ascuțite pentru că riscați străpungerea elementului de răcire (vaporizatorul) și implicit pierderea freonului.
  • Frigiderul are în spatele lui sau în pereții laterali un grătar (schimbător de căldură), cu ajutorul căruia se face transferul de căldură. Cu cât ventilația de aer la acest grătar este mai bună cu atât răcirea în frigider se realizează mai repede. De aceea încercați să lasați minim 10 cm distanță față de pereți, când așezați frigiderul în încăpere.
  • Periodic (2-3 luni) la frigiderele cu autodezghețare turnați 50 ml de apă cu oțet pe scurgerea apei provenita din auto dezghețare din frigider. În timp din cauza vaporilor de apă proveniți de la alimente în procesul de răcire, aceștia se depun sub formă de gheță apoi topindu-se pe peretele frigiderului, curg pe acea găurica. În timp ea se înfundă datorită formării pe furtun de mucegai, obturând scurgerea.
  • Când scoateți frigiderul din priză și el se afla în timpul funcționării nu îl introduceți imediat în altă priza sau la loc. Lăsați minim 15 min. frigiderul scos din priză după care puteți să il introduceți din nou în priză.
  • Nu forțați frigiderul cerându-i minimul de temperatură cu care este prevazut pe scala de gradație sau display. O setare de temperatură medie sau eco este suficientă.